Lecție publică despre diplomația Moldovei și relațiile cu România în formarea profesională și civică a studenților

Cu prilejul Zilei Diplomatului, marcată pe 17 ianuarie, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru, Universitatea Tehnică a Moldovei a celebrat printr-o captivantă lecție publică momentul crucial din istoria țării noastre – depunerea cererii de aderare la ONU în 1992, eveniment care a reprezentat un pas ferm spre recunoașterea internațională și începutul unui proces de consolidare și afirmare a Republicii Moldova pe scena dreptului internațional.

Având ca temă „Diplomația dintre Republica Moldova și România”, lecția a fost onorată de prezența a doi vorbitori de marcă: dna Adriana MIRON, doctor în drept și titulara disciplinei „Dreptul diplomatic și consular” la Universitatea Transilvania, Brașov, România, și dl Iurie IVANOV, șef al Programului de Drept, FCGC, UTM.

Un aspect esențial evidențiat de către vorbitori a fost recunoașterea României ca primul stat care a susținut independența Republicii Moldova. Aceasta nu este doar o amintire istorică, ci și o declarație puternică a solidarității noastre comune. România nu doar ne-a susținut în eforturile noastre de integrare europeană, ci a fost și rămâne un partener strategic privilegiat, care împărtășește valori, tradiții și un limbaj comun.

A fost subliniat cu deosebire și Parteneriatul Strategic privilegiat dintre cele două țări, bazat nu doar pe realități geografice și istorice, ci și pe o comunitate de limbă, valori și tradiții comune. Un mesaj fundamental care a răzbătut în discursurile vorbitorilor a fost ideea că România va continua să fie un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova. Această promisiune vine din angajamentul față de valorile fundamentale europene, cum ar fi democrația, statul de drept și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Este inspirațional să realizăm că Republica Moldova are relații diplomatice cu peste 140 de state și este reprezentată de 44 de misiuni diplomatice, inclusiv ambasade, reprezentanțe permanente, consulate generale și consulate. Această rețea diplomatică extinsă reflectă angajamentul țării noastre față de dialogul global și colaborarea cu parteneri din întreaga lume.

Într-o perioadă în care diplomația și relațiile internaționale devin tot mai complexe, lecțiile publice de acest gen oferă studenților oportunitatea de a înțelege mai profund rolul și impactul diplomației în formarea destinului unei națiuni. Învățând de la experți în domeniu, tinerii se pot familiariza cu aspecte esențiale ale relațiilor internaționale, învățând să aprecieze și să contribuie la dezvoltarea unei diplomații eficiente și la consolidarea poziției țării pe scena internațională. Reprezentând o resursă valoroasă pentru formarea profesională și civică a studenților, lecția publică organizată de Programul de Drept, FCGC-UTM, le-a oferit tinerilor perspective esențiale asupra relațiilor internaționale și a rolului crucial al diplomației în afirmarea țării pe scena mondială.