UTM extinde cooperarea internațională prin Programul Diaspora Engagement Hub

În data de 5 noiembrie 2025, în cadrul Programului „Drept” al Facultății Construcții, Geodezie și Cadastru, a avut loc o întrevedere de lucru coordonată de dl Iurie Ivanov, șeful Programului, cu doamna Neli Sochirca, avocat în Baroul din Paris, originară din Republica Moldova, stabilită în Franța de peste 20 de ani.
Cu o experiență juridică de peste un deceniu în domeniul dreptului afacerilor și reglementării produselor pe piața europeană, doamna Sochirca este absolventă a universităților din Nice, Paris 11 și Paris 2 Panthéon-Assas și fondatoare a cabinetului Prodenmart din Franța.
Întâlnirea a avut ca scop discutarea cadrului general de colaborare în contextul participării Universității Tehnice a Moldovei la Programul „Diaspora Engagement Hub / DEH”, lansat de Biroul pentru Relații cu Diaspora. Acest program are drept obiectiv implicarea membrilor diasporei înalt calificate în activități academice, educaționale și instituționale din Republica Moldova, prin mobilități de scurtă durată și schimb de expertiză.
Universitatea Tehnică a Moldovei salută oportunitatea de a beneficia de expertiza profesionistă a dnei avocate și își reconfirmă deschiderea spre proiecte de cooperare care susțin modernizarea procesului educațional și racordarea acestuia la cerințele spațiului european.


