Experiență academică și culturală în inima Bucovinei: Școala de Vară de la Vatra Dornei
În perioada 16 – 21 iunie 2025, studenții UTM de la programul „Drept” (Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru), alături de colegii lor de la programul „Ecologie” (Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului), au avut parte de o remarcabilă experiență academică și culturală în inima Bucovinei, participând la Școala de Vară „Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe”. Organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), evenimentul a reunit tineri entuziaști și cadre didactice din Ucraina și Republica Moldova, transformând Vatra Dornei într-un veritabil centru de dialog și învățare interdisciplinară.
Găzduiți de Centrul de pregătire și formare continuă al USV din Vatra Dornei, studenții Andreea ARSENE, Ana-Sabina BALCANU, Alexandrina STRATAN, Diana Moroșan (programul „Drept”, FCGC), alături de Tatiana ȚURCANU și Iana STRUGARU (programul „Ecologie”, FȘASM), ghidați de conf. univ., dr. Viorica URSU, coordonatoarea echipei, au beneficiat de un program complex și captivant, aprofundându-și cunoștințele în diverse domenii esențiale pentru viitorul Europei, cum ar fi dreptul european, psihologia, istoria, geografia, ecologia, comunicarea, jurnalismul și relațiile internaționale. Întâlnirile cu prestigioase cadre universitare de la USV, precum conf. univ., dr. Călin-Horia BÂRLEANU, prof. univ., dr. hab. Florin PINTESCU, lect. univ., dr. Gabriela LEUCIUC, lect. univ., dr. Marin GHERMAN, conf. univ., dr. Cătălin-Constantin ROIBU și lect. univ., dr. Despina SĂGHIN, au stimulat reflecția academică autentică și dialogul interdisciplinar aplicat.
Tematica abordată a fost de o actualitate stringentă, incluzând drepturile omului și cetățenia europeană, diplomația și provocările secolului XXI, identitatea națională în contextul globalizării, patrimoniul cultural românesc, protecția mediului și schimbările climatice, precum și geopolitica regiunii România – Moldova – Ucraina. Aceste discuții au oferit studenților o perspectivă complexă asupra provocărilor și oportunităților din peisajul european contemporan.
A fost o experiență completă: de la cursuri la explorări culturale. Pe lângă sesiunile academice intense, programul a fost completat armonios de activități extracurriculare, care au transformat această mobilitate într-o experiență academică și umană de neuitat. Studenții au avut ocazia să exploreze pitorescul oraș Vatra Dornei, să viziteze mărețele mănăstiri Moldovița și Sucevița, diverse muzee, dar și să se bucure de momente prețioase de socializare, consolidând legături cu tineri din diferite țări.
Momentul a culminat cu o ceremonie desfășurată într-un cadru simbolic, la Mănăstirea Sucevița. Participanții au primit diplome de participare, oferite de prorectorul cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană USV, Ștefan PURICE – o recunoaștere a implicării active în atelierele interdisciplinare, a comportamentului exemplar și a deschiderii intelectuale demonstrate pe parcursul Școlii de Vară.
Mulțumim din suflet partenerilor de la USV pentru ospitalitatea, deschiderea și generozitatea lor! Această colaborare reconfirmă importanța creării și menținerii unor punți academice durabile între instituțiile de învățământ superior din spațiul românesc și european. Aducem mulțumiri deopotrivă și administrației UTM, pentru oportunitatea de a fi parte a acestui parteneriat solid, care îmbogățește parcursul educațional al studenților noștri și contribuie la formarea unor viitori profesioniști cu o viziune amplă și interculturală.