La data de 22.05.2002 prin ordinul Rectorului UTM nr. 238-r, a fost fondată catedra Drept Patrimonial. Catedra Drept Patrimonial a fost creată la inițiativa Agenției Relații Funciare și Cadastru, care prin demersul, adresat Guvernului RM, la 07.05.1999, a solicitat instruirea în domeniul dreptului cu studierea aprofundată a disciplinelor ce țin de raporturile imobiliare, înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, organizarea teritoriului, formarea bunurilor imobile, reglementarea regimului proprietății funciare etc., în vederea satisfacerii sistemului cadastral de înregistrare, nou creat, cu specialiști performanți în domeniu. Inițial, instruirea masteranzilor Programului DIC a fost asigurată de catedra Drept Patrimonial, Programul de master denumindu-se Drept Patrimonial.
În anul 2015 a avut loc evaluarea internațională a programului Drept Patrimonial (ciclul II, masterat) de către Agenția estoniană pentru calitate în învățământul superior – EKKA (Estonian Higher Education Quality Agency). Drept rezultat, prin Hotărârea Guvernului RM nr. 883 din 28.12.2015, programul de masterat a fost acreditat pentru 5 ani.
Această procedură a contribuit la ajustarea și modernizarea programului de masterat DIC, la necesitățile economiei naționale și optimizarea planurilor de învățământ, în scopul eficientizării procesului educațional-didactic. Luând în considerare recomandările Comisiei de evaluare internațională, s-a redefinit Programul de master din Drept Patrimonial, în Drept Imobiliar și Cadastral.
Programul de master DIC corespunde prevederilor Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior. Programul DIC este inclus în Domeniul general de studii 042. Drept. Programul de master DIC este orientat spre formarea specialiștilor în domeniul imobiliar și cadastral, cu calificarea corespunzătoare nivelului 7 al Cadrului European al Calificărilor și cu Cadrul național al calificărilor. Absolvenții programului de master DIC obțin titlul de master în drept.
Menționăm faptul, că UTM este singura universitate din R. Moldova care oferă acest program de studiu. Mai mult decât atât, Programul de studiu Drept ciclul I, organizat în cadrul FCGC, UTM constituie drept bază pentru continuarea și aprofundarea cunoștințelor în cadrul Programului de masterat, ciclul II, DIC. În acest sens, absolvenții Programului de licență din cadrul UTM, dar și din alte universități din țară, s-au dovedit a fi interesați în a-și aprofunda cunoștințele în domeniul regimului juridic al bunurilor imobile, prin continuarea studiilor în cadrul Programului de masterat DIC. Totodată, studiul aprofundat al domeniului imobiliar şi cadastral nu este în detrimentul studierii celorlalte discipline de drept, necesare formării competențelor corespunzătoare, pentru a activa cu succes în cadrul tuturor organelor de ocrotire a normelor de drept, autorităților administrației publice locale, companiilor imobiliare private etc., având în vedere îndeosebi faptul, că pe piața muncii se resimte insuficiența specialiștilor cu cunoștințe juridice profunde în domeniul cadastral/imobiliar.
